Vrei sa detii controlul permanent? Afla cum sa nu distrugi viata celor din jurul tau - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Vrei sa detii controlul permanent? Afla cum sa nu distrugi viata celor din jurul tau

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Dezvoltare personala » Vrei sa detii controlul permanent? Afla cum sa nu distrugi viata celor din jurul tau
https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-fvkpy/download

Dorinta de a detine controlul in permanenta asupra vietii poate fi foarte obositoare. Astfel, te poti trezi brusc ca pui presiune asupra propriilor prieteni, devenind un mic tiran, ca devii propriul tau prizonier prins in mrejele conceptiilor tale, iar asta – conform Dr Phil – poate duce la situatii complet iesite de sub orice control si, intr-un final, te poate face sa comiti abuzuri.

Iata cateva sfaturi care te pot ajuta sa te ponderezi, in cazul in care esti pe cale sa comiti abuzuri de orice fel asupra persoanelor din jurul tau:

1. Inceteaza sa mai crezi ca lumea se invarte in jurul tau.

La un moment dat ajungem sa ne credem centrul Universului, ajungem sa fim ferm convinsi ca toata lumea ne priveste extrem de interesata, asa ca sfarsim prin a ne autoimpune standarde foarte ridicate, cateodata imposibil de satisfacut, de frica de a nu fi judecati de cei din jur – explica Dr Phil. O vorba celebra spune ca nu ne-am mai face atatea griji despre ce spune lumea daca am sti cat de putine griji isi face lumea despre ea insasi si propriile ei actiuni. Deci, inceteaza sa-ti mai faci probleme despre chestiuni care nu starnesc interesul nimanui.

2. Realizeaza, in sfarsit, ca perfectionismul e o notiune imperfecta.

Kim, o invitata la emisiunea Dr Phil, povestea ca sotul ei este un perfectionist, atunci cand vine vorba despre ordinea in casa si ca merge pana intr-acolo incat nu le permite propriilor copii sa primeasca alti copii in vizita, de teama ca nu cumva locuinta sa devina un loc insalubru. Dr Phil i-a explicat ca propriii lor copii ii vor judeca mult mai aspru pentru comportament abuziv si pentru ca nu-si pot controla teama de dezordine, decat ca au trait in perioada copilariei intr-o casa dezordonata. Este in regula sa fii atent la detalii, insa atunci cand vezi ca-i indepartezi pe cei dragi din jurul tau, inseamna ca deja ai o problema pe care trebuie s-o tratezi.

Citeste si: 3 motive pentru care oamenii nu renunta la control

3. Invata sa ai incredere in tine.

O alta invitata la emisiune, Karen, povesteste ca si-a anulat propria nunta din cauza comportamentului abuziv al logodnicului ei, Joe, care voia sa controleze fiecare detaliu. Dr Phil l-a intrebat: ”ai suficienta incredere in tine, incat sa simti ca cineva ti-ar sta alaturi si te-ar iubi, chiar daca nu pui presiune pe persoana respectiva si n-o controlezi in permanenta?” Incercati sa va simtiti siguri pe voi insiva, pana nu deveniti acaparatori si tirani cu cei din jurul vostru.

4. Invata sa accepti.

Daca te temi ca nu vei fi in stare sa stapanesti situatiile cu care te confrunti in viata, e foarte posibil sa te transformi intr-o persoana care va dori sa controleze tot si pe toata lumea in jur. Cei mai multi dintre noi avem mult mai multa elasticitate, flexibilitate, toleranta decat credem ca am fi capabili sa oferim. Asta inseamna ca este vorba si despre tine. Ai deplina incredere ca poti face fata cu brio tuturor vicisitudinilor vietii!

foto

Data articol: 23/11/2021